Una dintre aplicațiile care fac furori în ultima perioadă este superficialul Tinder. Nu vă povestesc în detaliu despre ce este vorba. În linii mari este o aplicație location based care îți permite să cunoști oameni din zona ta fie pentru ieșit la o bere, fie în speranța găsirii sufletului pereche. Aplicația își face treaba, dar oamenii trebuie să înțeleagă faptul că o bucată de cod nu este responsabilă de intențiile oamenilor care o folosesc, înainte să acuze creatorii acesteia că au dezvoltat un produs prost.

Și la intenție îmi doream să ajung. Am dat peste nenumărate conturi pe Tinder, repet, o aplicație de socializare, care nu aparțineau unei Maria, unui Cristian sau unei Ioane, ci unor firme, florării, centre de copiere, ba chiar și materiale de construcții. Nu știu alții cum sunt, dar eu nu caut pe Tinder cărămidă pentru cuptorul din curte.

Ceea ce trebuie să înțeleagă un brand, o companie, fie ea de dimensiunile buticului din colț, până la corporații care depășesc granițele unui stat, este că a fi prezent în online, nu înseamnă să epuizezi toate canalele de comunicare, pentru că nu toate îți sunt potrivite.

Una dintre cele mai importante reguli, când vine vorba de comunicare este să înțelegi unde anume este publicul tău și care este scopul lui acolo. Pentru că este posibil ca publicul tău să fie pe Tinder, dar cu siguranță nu caută mănuși sau seturi de ceai acolo. Și dacă va da peste tine acolo va rămâne cu impresia fie că habar nu ai ce faci sau că ești disperat după clienți.

Analizați unde vă șade bine în social media să fiți și unde puteți comunica eficient. Dacă sunteți o companie care ofera consultanță financiară, atunci insistați pe LinkedIn, folosiți-vă de Facebook pentru a vă promova site-ul, dar în grupuri și în conversații specifice și nu uitați de Google+. Dacă sunteți un butic de accesorii handmade, locul vostru este pe Pinterest, Instagram și Facebook.

Nu uitați, less is more.

 

 

_____________________________________

Dacă lucrezi în web development, în marketing, în project management pe zona de dezvoltare website-uri, landing pages, aplicații etc, dacă ești junior în zona de digital, media, dacă ești pasionat de ceea ce fac și de cum fac oamenii pe net, atunci descarcă gratuit e-book-ul: Experiența utilizatorului este experiența brandului.

dwld

Sharing is caring :)
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
Written by Olivia
I am always online.