Cu ceva timp în urmă, la Lumea SEO PPC am vorbit exact despre acest subiect în cadrul unui eveniment care a avut ca temă comunicarea către publicul feminin. Mi-am făcut nițică documentare, nefiind o consumatoare avidă de reviste de lifestyle. Mai jos, înainte de a trece la subiect, cum descoperim unghiuri noi de abordare, vă invit să trecem puțin prin meniurile unora dintre cele mai citite website-uri de lifestyle feminin, potrivit sati.ro. (Dacă vreți să vedeți date de trafic pentru întreaga categorie, găsiți aici.)

 

subiecte lifestyle

lifestyle feminin

 

Am pregătit un premiu surpriză pentru cine găsește printre categoriile din imaginile de mai sus cuvântul ”Carieră” sau ”Femei antreprenor” sau ”Femei de afaceri” sau ”Business” sau ”Carte” sau ”Learning”. Departe de a transforma acest articol într-unul despre feminism, vreau doar să observăm că deși toate platformele de mai sus abundă de content, unele subiecte rămân pur si simplu ignorate, nu pentru că nu s-ar citi, ci pentru că ”am văzut la alții că astea de aici se citesc”. Cum ar fi dacă ne-am asuma câteva riscuri de a rata două, trei vârfuri de trafic pentru a încerca să fim diferiți și să oferim o alternativă?

Haideți să facem un exercițiu-exemplu pentru a vedea cum putem să găsim noi unghiuri de abordare pentru un subiect mult prea des discutat. Și să pornim chiar de la unul dintre subiectele din meniul de mai sus: maternitatea. Să încercăm să descoperim ce am putea scrie pe acest subiect urmând un set de pași, set care nu își propune în niciun caz să fie singurul, dar este un început. Voi încerca pe cât posibil să scriu totul exact așa cum a fost născocit în sesiunea de brainstorming, fără să omit nicio idee, oricât de improbabilă ar fi.

Pasul 1: Identificarea tuturor elementelor conexe

Maternitatea:

mame, sarcina, bebelusi, adolescenți, tați, bunici, școală, grădiniță, sănătate, educație, profesori, prieteni, pasiuni, mancare, haine, animale, modele, entertainment pentru copii, relația mama-fiică/fiu, relația tată-fiică/fiu etc

Puneți pe foaie toate cuvintele care vă vin în minte, în relație cu subiectul dat, într-un interval de 10-15 minute. Chiar dacă unele vi se par departe tare de cuvântul inițial, este un exercițiu care vă ajută să vedeți că există mulți oameni în ai căror papuci vă puteți pune pentru a discuta despre un subiect anume.

Pasul 2: Poziționarea vis-a-vis de subiect

Vom vorbi despre relația dintre mamă și fiică. 

Când: la vârsta adolescenței.

Ce vrem să evidențiem: vrem să discutăm cele mai comune motive pentru care această relație poate fi una dificilă și cum le va influența viața celor două părți implicate.

Ce anume poate fi inedit: care sunt diferențele dintre mediul rural și cel urban? Sau o prezentare a situației în familiile cu venituri mici vs. cele cu venituri mari?

După ce ați ales din ce perspectivă veți vorbi despre subiect, este important să decideți cum vă poziționați: pro, contra, neutru, aveți scop pur informativ, atingeți doar o singură latură a problemei etc. Cu cât desfaceți subiectul în cât mai multe fâșii cu atât veți descoperi că există o multitudine de fațete ale problemei care pot constitui și ele un subiect în sine. Pe acestea le descoperiți punându-vă foarte multe întrebări. În cazul de mai sus, unele dintre întrebări ar fi: care sunt cele mai frecvente probleme în relația dintre mamă și copilul ei? Sunt diferite pentru băieți și pentru fete, sau toți adolescenții sunt la fel? Cum s-a schimbat relația asta în ultimii 25-30 de ani? Ce spun psihologii? Ține de cultură, societate sau biologie? etc.

Toate aceste întrebări vă ajută mult și în ….

Pasul 3: Documentarea

Chiar dacă e o practică foarte întâlnită, a traduce la infinit articole de pe alte site-uri în engleză sau franceză nu vă ajută cu nimic pe termen lung. Bariera de limbă nu prea mai există și la Premiile Superscrieri nu există un trofeu pentru traducători. Mai jos avem trei exemple de căutari pe google legate de subiectul nostru. Bineînțeles că aveți nevoie de mult mai multe căutări și din toate rezultatele este important să filtrați doar sursele de încredere: studii de la universități, articole din publicații de renume, reviste cu tradiție ș.a.m.d.

documentation

(Click to enlarge)

Pasul 4: Confirmarea informației și bonusul pentru cititori

Dacă nu sunteți chiar voi specialiștii în domeniu atunci puneți mâna pe mail și pe telefon și întrebați. Abordați un expert și cereți o opinie asupra subiectului pentru a putea confirma ceea ce ați sintetizat din informațiile citite și pentru a aduce publicului o opinie avizată la care în mod normal nu au cum să aibă ei, individual, acces. Pe lângă expert, încercați să aflați cum privesc și alții aceeași problemă, pentru că s-ar putea să depistați noi perspective la care nu v-ați gândit până atunci.

Pe cine pot cita pe subiectul ales?

– un psiholog

– 3-4 adolescenți și pe părinții lor în paralel

– un sociolog

– un profesor

– un cuplu care încă nu a trecut prin experiența de parenting

Pasul 5: Formă și Editare

Formă: Suntem în punctul în care trebuie să scriem textul. Ok. Nimic mai ușor. Dar este suficient doar să publicăm 5.000 de semne pe subiect sau putem mai mult de atât? Putem, pentru că este anul 2016 și nu mai avem doar o pană de gâscă și un pergament la noi.

Cum prezentăm informația pentru a o face mai atractivă? Un infografic care ilustrează cele mai frecvente cauze ale distanței dintre părinți și copii? Interviuri video puse față în față cu mame si fiice? Înregistrare audio cu psihologul cu care am stat de vorbă? O animație? 

Editare: Nu lansați articole fără să le verificați înainte de publicare. Mai țineți minte articolul cu Mitul lui ”eu nu pot să scriu…”? Invitația mea rămâne valabilă, dacă nu aveți un prieten critic în gașcă, pe care să contați că vă citește cu atenție textul și vă confirmă că e bine structurat, că este explicativ (dacă asta e intenția voastră) și că nu are greșeli în el, vă aștept articolele pe e-mail. 🙂

Pasul 6: Updates

Nu scrieți un articol pe care să îl abandonați complet ulterior. Dacă descoperiți pe parcurs informație nouă, reluați tema și veniți cu completări, mai ales dacă o cere contextul.

S-a lansat un nou studiu despre parenting. Există vreo idee nouă care se leagă de relația dintre mame și fiice? Merită scos articolul meu de la naftalină și readus în atenția cititorilor cu aceste noi informații adăugate și explicate?

.

Let us talk to blind people about how they watch movies?

Și un sfat pe final: nu vă fie teamă să discutați despre un domeniu cu oameni care par rupți de el. Haideți să vorbim cu matematicieni despre muzică sau despre sporturi. Haideți să vorbim cu arhitecți despre tehnologie. Haideți să vorbim cu sportivi de performanță despre cum văd ei economia, ca să redescoperim subiectele pe care le digerăm zi de zi prin ochii unor oameni cu pasiuni, stiluri de viață și convingeri diferite. S-ar putea să ne mai deschidă obloanele.

 

_______________________

Pst!

Te mai țin două secunde să îți spun că pe 17-18 septembrie ne vedem la cursul Online de la A la Zen unde vorbim despre websiteuri, aplicatii, scris, public, tipuri de content, google analytics și multe altele.

Cursul ține două zile în care trecem prin toate punctele cheie utile unui Online Project Manager adevărat – website building, design, content writing, strategii, un strop de social media și analytics. Mai mult, avem și invitați speciali. Detalii și înscriere aici

Sharing is caring :)
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
Written by Olivia
I am always online.